Adrian Păun a fost primul fotbalist de la CFR Cluj depistat cu noul coronavirus, în data de 18 iulie. A stat în izolare, de atunci, dar ultimele trei teste efectuate au fost pozitive.
CFR Cluj, noua campioană a României, fiind la al treilea titlu consecutiv câștigat în Liga 1, debutează – miercuri, 19 august, de la ora 22.00 – în preliminariile UEFA Champions League, atunci când va juca în Malta contra celor de la Floriana.
Antrenorul Dan Petrescu, depistat și el cu Covid-19, nu se va putea baza pe patru jucători care au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19, inclusiv Adrian Păun, care nu s-a vindecat nici măcar după o lună de la infectare.
Nici Sandomierski, Djokovic şi Mailat nu au avut până acum două teste negative consecutive şi nu pot primi acordul de a reveni pe teren, în primul tur preliminar al UEFA Champions League.
Dacă va reuşi să o elimine pe campioana Maltei, CFR Cluj va juca în turul 2 cu Dinamo Zagreb, meciul cu campioana din Croaţia urmând să aibă loc la Cluj-Napoca.
Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat pe 1 august, printr-un comunicat de presă, că un al șaselea arbitru a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus!
Arbitrul este din lotul pentru Liga 2 și a fost delegat pentru ultima oară în urmă cu câteva zile, la un meci amical.
Oficialul a fost retras de la delegări până când se va vindeca, iar colegii săi au intrat în izolare și vor fi retestați pentru Covid-19.
Arbitrul Iulian Călin a fost depistat pozitiv cu Covid-19, la începutul lunii iulie. El şi asistenţii săi conduseseră meciul dintre Academica Clinceni şi Sepsi.
„Arbitrul este izolat. Unul dintre asistenţii de la Sepsi – Clinceni era delegat în seara asta, la FCSB – Botoşani. A fost schimbat. Momentan, se respectă programările iniţiale. Cât timp nu există o anchetă epidemiologică, care să se refere la un club de Liga 1, nu avem obligaţia să anulăm programările cluburilor în cauză. Dacă ne uităm la definiţia contactului direct, aceasta spune că trebuie să fi stat faţă în faţă, timp de 15 minute, la o distanţă de doi metri. Nu se întâmplă aşa ceva. Arbitrii tocmai asta fac, păstrează distanţa. De aceea se poziţionează în diagonală faţă de fază pentru a evita să încurce orice fază de joc şi singurul moment în care stau faţă în faţă cu jucătorii este acela în care acordă un cartonaş sau discută cu un jucător”, declara, la acea vreme, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, pentru Mediafax.
FOTO: Prosport.ro